2 dec. 2016

Patru momente importante din istoria culinară a Brașovului așa cum am trăit-o eu

Cei care își închipuie că în comunism aveai ce mînca la cîrciumi sau că, în general, aveai ce mînca atunci cînd plecai de acasă, sînt rugați să-mi dea unfriend înainte să continue lectura.

Pe la începutul anilor '90 m-a luat un prieten și m-a dus să-mi arate un loc mișto. Era o cameră încălzită cu un godin, cu podele de lemn date cu petrosin, în care se mînca ciorbă de burtă și mici. Azi e celebră, o știe toată lumea, e Roata Norocului. Din păcate la ora asta e înclinată spre compromisuri industrial-turistice și, pentru cercul de băștinași mîncăcioși, devine tot mai puțin atractivă. Rămîne totuși nordul magnetic pentru cei care vor o ciorbă de burtă cu țuică Zetea de cea mai bună calitate.

Peste alți cîțiva ani aflu că în Bartolomeu e un chinezesc interesant. Interiorul era ciudat, un fel de cantină studențească decorată cu lampioane roșii, dar am mîncat atunci cel mai bun pui Nu-știu-cum-bao din lume. La scurt timp s-a mutat pe Lungă, mai spre centru. Era o vreme cînd mergeam acolo aproape la fel de des ca acasă. E cel mai bun chinezesc în care am mîncat vreodată, avea toate ingredientele de la ei. Cînd nu le avea, mai bine nu gătea, că se simțea. Eu nu-s așa umblat, dar dacă doctorul zice la fel, atunci pe semne că așa e. Din păcate s-a născut prea devreme și a murit de moarte bună, pentru că nu puteam să-l ținem doar noi, cei cîțiva prieteni leșinați după mîncare bună chinezească.

Apoi a fost Ischia Tour, într-un gang de pe Barițiu. M-a dus acolo o doamnă și am mîncat bruschete pe o masă acoperită cu mușama. Dacă nu știți cum e să mănînci niște bruschete formidabile și să bei vin roșu pe o masă acoperită cu mușama, într-un gang săsesc din centrul vechi, de unde se văd zidurile acoperite cu frunze de toamnă, împreună cu o doamnă mișto, aș zice că mai bine, pentru că nici n-o să mai aveți ocazia. Nu mai există așa ceva, poate doar la Ionică, dar acolo n-are decît mici și doamne moderat de mișto. Încă vreo cîțiva ani, Ischia Tour a crescut frumos și a fost reperul bucătăriei italiene din Brașov, nici astăzi nu mai face nimeni paste ca ei. Au fost cumpărați de vecini, o afacere care, ezitînd să se definească între autohton și occidental, nu-i iese bine nici autohtonul, nici occidentalul.

Acum doi ani mă sună doctorul să-mi spună că a găsit o cîrciumă adevărată cu pește. Era foarte amuzat de faptul că l-a sunat pe patron să facă o rezervare și ăsta i-a răspuns pe un ton frust că el n-are decît pește cum îl face el și să nu vină la el cu cine știe ce fițe. Se numește Taverna pescarului, abia azi am ajuns pe acolo, cu ochii sticlind a hipoglicemie. Cînd am văzut meniul, am zis că le vreau pe toate, noroc că vîrsta, prietenul și Sf.Andrei mi-au recomandat să las o parte, cea mai mare parte, pe data viitoare. Nu știu să vă spun bine unde e, de pe 13 decembrie o luați spre liceul Meșotă și mai întrebați. Parcați unde puteți, că e o casă în cartier, nu are parcare proprie.

.j

Niciun comentariu: