În 2012, o bandă de infractori a fost învinsă. Nu de oamenii cu principii solide care au votat contra, nu de intelectuali sofisticați care și-au pus zile în șir creierii pe moațe ca să argumenteze că boicotul sau refuzul unei teme de referendum e la fel de moral ca participarea la vot, ci de milioane de români pe care pur și simplu i-a durut în cur. Nu că sună bine?
În 2016, o comunitate de minți strălucite descoperă calea de la tehnologia care guvernează moneda virtuală la gestiunea automată și inteligentă a contractelor. Rezultatul se numește decentralized autonomous organization sau DAO. Aparent, gata cu birocrația. Dar, căci întotdeauna există un dar, și de obicei darul este foarte interesant, aflăm de la alte minți strălucite că nu tehnologia ne scapă problema binelui și a răului. Și mai mișto e ideea că tehnologia ar putea-o pune în evidență. Luați de ici prima obiecție împotriva primei implementări a DAO, citez:
The Affirmative Bias, and the Disincentive to Vote No
The current DAO has a strong positive bias to vote YES on proposals and to suppress NO votes as a side-effect of the way in which it restricts users’ range of options following the casting of a vote. Specifically, the current DAO restricts the ability of a token holder to split from the DAO once they have voted on a proposal until the outcome of the vote is determined. Thus, a voter who believes a proposal has negative expected value is in a quandary: they can split from The DAO immediately without taking any risk, or else they can vote NO and hope that the proposal fails to be funded. A NO vote is therefore inherently risky for an investor who perceives the proposal to be -EV, in a way that voting YES is not for a +EV voter. (*)
O demonstrație că, cel puțin uneori dacă nu cumva deseori, lupta nu este între da și nu, ci între da și indiferenți. Consecințele sînt vertiginoase, gîndiți-vă doar la probleme ca votul obligatoriu sau chestiunea spinoasă a militantismului. Am mai argumentat că ar trebui găsită o semnificație politică pentru indiferență sau refuz. Obligația de a te pronunța într-o chestiune numită abuziv publică mi se pare o intruziune inacceptabilă dacă nu criminală. Pentru că indiferența sau refuzul pot fi semnele indolenței condamnabile dar și formele libertății supreme. Adică, vedeți-vă de treabă, am chestii mai interesante de făcut. De pildă azi n-am chef să salvez balenele, am chef să mă bucur că e sîmbătă, să stau pe o terasă, să beau bere, să mă uit cum plouă peste verdeața care îneacă mizeria blocurilor comuniste din cartier și să meditez la o temă foarte plăcută: virtuțile durerii în cur și semnificațiile ei transcendentale.
.j
* - http://hackingdistributed.com/2016/05/27/dao-call-for-moratorium/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu