Îmi place că alegerile au resuscitat un subiect interesant din vara lui 2012. Ca de obicei mă gîndesc numai la prostii, de pildă mă întreb dacă avem o constituție. Asta presupune un acord între cetățeni responsabili și un mecanism care să-l impună. Ceea ce constat e că avem doar un text indigest care reglementează relațiile dintre stat și supușii săi. Un text produs de Ion Iliescu și acoliții întru perpetuarea propriei specii și care a fost cîrpit pe ici pe colo de-a lungul anilor, din motive conjuncturale.
Nu că aș fi vrut musai să mă întrebe cineva și pe mine, deși mi-ar fi plăcut. Nu este doar un text neinteligibil, deși ar fi trebuit să fie reperul fundamental la care să apelăm atunci cînd ne încurcăm. În ultimă instanță constituția României consacră doar două drepturi: dreptul la violență al statului asupra mea ca cetățean și, într-o formulare mai slabă, dreptul unui dobitoc ca Nicolicea să-mi explice mie cum e cu limba română.
De aici rezultă situația absolut hilară că de evenimentele din vara lui 2012 au fost de fapt afectați doar cîțiva astenici care au somatizat nevoia de ordine și cîțiva maniaci cu rigori speculative. Adică eu și cîțiva afini. O minoritate ridicolă. Restul au fost doar băsiști plus o masă amorfă antisistem.
Zero și ceva la sută nu se numește acord constituțional, Doamna cu Licornul nu există.
.j
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu