Actualizare: un excelent punct de vedere tehnic se poate găsi aici, merită citit înainte.
Ca să nu mă mai tot ostenesc cu clarificări, uite aici o declarație de principii:
0.Dacă o resursă poate fi exploatată, adică tehnnologic și economic acest lucru e fezabil, atunci resursa trebuie exploatată. Notă: pentru evitarea confuziilor sintagma proiectul Roșia Montană ar trebui folosită în sensul ideii de exploatare a aurului și a altor metale utile de acolo, și în opoziție cu sensul curent, care desemnează niște aranjamente dubioase și de fapt ilegale făcute de guvern cu RMCG.
1.Responsabilitatea exploatării unei resurse aparține deținătorului ei. În cazul în discuție, conform legislației în vigoare, deținătorul resursei este statul și prin urmare responsabilitatea administrării unui proiect de exploatare revine guvernului. Dacă asupra acestei situații legale nu există un acord, atunci chestiunea merită o discuție prealabilă.
2.Administrarea proiectului se face cu respectarea competențelor legale ale guvernului. Reconfigurarea ad-hoc a cadrului legal e posibilă dar nu și de dorit. Dacă se face, e obligatorie respectarea procedurilor legale. Practic vorbind, guvernul n-are decît să-și asume proiectul, dar nu e frumos s-o facă pe burtă și nici să privilegieze un investitor în raport cu cadrul legal existent și cu regulile acceptate ale pieții. A o face e o dovadă de iresponsabilitate, incompetență și slăbiciune și nu duce decît la ineficiență și la creșterea perpetuă a concesiilor.
3.Cînd un proiect este gestionat de guvern, proiectul este inevitabil de interes public. Prin urmare, în cazul afacerilor cu statul investitorii nu se pot prevala de același grad de confidențialitate ca în cazul relațiilor de afaceri private pentru că un guvern are obligații de transparență și răspundere față de cetățeni.
4.Un proiect de interes public trebuie să conțină obligatoriu precizări cu privire la destinația beneficiilor financiare rezultate din proiect. Ca să fiu mai limpede: un guvern nu poate vinde aurul după care să ia banii și să și-i bage în cur. Ăsta nu-i proiect. Un proiect trebuie să prevadă clar cum vor fi cheltuiți acești bani.
5.O altă parte din beneficii - care trebuie specificată clar - privește destinul zonei la sfîrșitul proiectului. În sens economic, terminarea unui proiect n-ar trebui să lase oamenii din zonă la fel de săraci și de lipsiți de perspectivă precum i-a găsit. În sens tehnologic, la ora actuală controlul riscurilor și al efectelor laterale e posibil în orice măsură dorim, cu condiția asumării responsabilității și a costurilor aferente. Proiectul trebuie să specifice clar și detaliat toate aspectele astea.
6.Există, vai, o chestie plicticoasă și agasantă numită patrimoniu, fie el natural sau cultural. Protejarea și întreținerea patrimoniului costă bani, bani care includ profitul din activitățile economice care s-ar putea desfășura consumîndu-l. Așadar gestiunea lui se face cu anumite precauții. Dar dacă includem ceva în patrimoniu doar ca să facem în ciudă capitalistului sau dacă scoatem ceva din patrimoniu doar ca să-i facem plăcere, atunci sîntem umorali, neserioși și lipsiți de discernămînt. Ca urmare patrimoniul devine o prețiozitate ridicolă și lipsită de sens, în care Voronețul face cam tot atîta cît tăpșanul pe care facem mici în fiecare duminică și unde ne uităm peturile de bere, tăpșan pe care l-am vinde oricînd oricărui investitor ca să facă acolo magazin, bordel, oțelărie sau hazna, dacă ne ies bani destui.
7.Cetățenii și organizațiile au dreptul la opinie, preferabil constînd din obiecții punctuale, informate și argumentate, precum și la manifestarea ei în formele cele mai fanteziste, cu respectarea normelor formale și informale de comportament. Cîntăm, dansăm, strigăm lozinci, agităm materialele, dar nu rupem flori, nu spargem geamurile sau capetele altor oameni și nu forțăm uși de guverne, oricît de antipatice ne-ar fi ele.
8.Pentru oamenii mari utilizarea cuvîntului revoluție ar trebui să fie o chestiune delicată, similară cu a vorbi porcos. Situația noastră constituțională, legală și instituțională n-o fi cea mai fericită, dar e tot ce am putut obține mai bun în 23 de ani. Nu e foarte coerentă, e fragilă și volatilă, dar tocmai din aceste motive nu de revoluții duce lipsă, ci de atenție, de consecvență și de tenacitate.
9.În dezbateri, a spune mi-o bag în mă-ta poate fi o dovadă de acuratețe și de expresivitate, dar nu și de educație sau de politețe. Într-o țară care duce lipsă de toate patru, aș fi înclinat să încep cu ultimele două. Dar, de bună seamă, e în primul rînd o chestie de gust, de temperament și de educație.
Morala: Da, exploatăm aurul de la Roșia Montană, chiar și cu cianuri. Nu, nu în condițiile prevăzute de actualul proiect guvernamental. Și rămîne nu pînă în ziua în care o să văd un guvern capabil să o facă așa cum trebuie.
.j
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu