Într-una din dimineţile trecute mă sfădeam cu un bun prieten care veste o fi mai proastă. Nu doar că ne cam înghesuiseră veştile proaste, dar erau numai una şi una.
Năstase. Adrian Năstase a ieşit din puşcărie. Să-i fie de bine, zice bunul meu prieten, şi nu pot să-l contrazic tocmai în Postul Mare. De tam-tam s-a ocupat fiul său, Andrei Năstase, care a publicat un apel pe situl televiziunii publice. Apelul citează o poezie a lui Adrian Păunescu, poezie minată de retorica aia patetică de care e plină toată opera bardului. Acolo unde l-am citit eu, apelul se întrerupea exact după versul "Şi martiri dar şi lichele". Ca să vezi, dragă Andrei, ce feste poate să-ţi joace o neatenţie! Lui Păunescu îi conveneau antitezele astea dramatice, de mare efect la publicul larg. Dar într-un caz concret ca al tău nu e înţelept să zugrăveşti lucrurile în alb şi negru, sugerînd că nu avem de ales. În alte condiţii aş fi admis că lichea e un cuvînt cam tare, inadecvat, aş fi fost înclinat să nuanţez. Dar spune şi tu, cum să mă gîndesc că un domn bogat, plinuţ şi mulţumit de sine cam cu asupra de măsură ar putea fi numit martir? Te umflă rîsul! De-aia zic, cred că tatăl tău are motive întemeiate să te îndemne la citit cărţi. Încă ceva: caută şi tu dintr-alea cu mai puţine virgule, eventual puse mai judicios.
Cipru. Cine şi cum plăteşte datoriile suverane şi alte datorii mari? Grea întrebare. Repezit cum sînt m-am gîndit că ar trebui să le plătească cine le-a făcut. Dar se pare că în ziua de azi, în care legăturile financiare nu doar că s-au înmulţit dar au devenit şi foarte subtile, chestiunea asta a devenit o problemă.
Mi-aduce aminte de firul lui Aristotel. Dacă tragi foarte tare de un fir perfect omogen, de unde ştie bietul fir unde să se rupă? - se întreba pe bună dreptate grecul nostru, anticipînd parcă problemele uniunii monetare europene. Privit foarte de deasupra firul arată aşa: omul muncii, uneori european, cîteodată german, îşi pune surplusul într-o bancă. Banca, uneori europeană, cîteodată chiar germană, face plasamente de portofoliu. Uneori cumpără direct obligaţiuni guvernamentale greceşti, alteori ajunge în Cipru prin intermediul unor fonduri de investiţii şi alteori ocoleşte prin extremul orient, prin intemediul unor instrumente financiare vehiculate de firme ca AIG. Cert este că o parte ajung mai direct sau mai pe ocolite la guvernul grec.
Imaginea are mai curînd virtuţi artistice decît financiare, dar ajută la pus întrebări. Firul ăsta pare că are un capăt mai gros şi unul mai subţire. Adică e mai plauzibil să se rupă în Cipru decît în Germania, mai curînd în Grecia decît în Franţa. Am spus pare pentru că nu e chiar aşa, pe măsură ce trece timpul ne apropiem de întrebarea ultimă, şi anume dacă euro o să se rupă în Franţa sau în Germania. Teamă mi-e că dacă ajungem acolo, firul zonei euro o să-i dea dreptate filosofului: neştiind unde să se rupă, o să se aleagă praful şi pulberea de el. Nu cred că a existat o solidaritate a zonei euro şi nici nu cred că va exista. Există doar o rigiditate birocratică şi asta face sistemul vulnerabil. Sistemele rigide crapă. Zona euro nu e solidară, ci rigidă. Şi deci va crăpa.
Foarte neplăcută e discuţia în care unii zic că doamna Merkel e fascistă iar alţii zic că restul lumii nu-s ca nemţii. Sigur că nu sînt, cine-şi făcea iluzia că sînt sau că ar putea deveni? Aşa cum doamna Merkel nu este şi nici nu va deveni Hitler sau Beppe Grillo, ci va rămîne un foarte serios şef de stat german. Aici sînt înclinat să iau lucrurile foarte personal. Nu vreau să se ajungă în situaţia în care într-o zi Christine să se uite urît la mine şi să zică: Jemanfu, putoare mică şi bramburită, uite în ce hal ai adus finanţele modiale! Aş mai putea căuta în privirea ei bruma aia de tandreţe după care tînjesc atîta? Poate că are dreptate amicul meu, vestea cea mai proastă e aia care îţi afecteză viaţa sentimentală.
Nicolăescu. Nicolăescu e ministrul sănătăţii, aş putea încheia liniştit aici. Dar Vlad Mixich are obiceiul antipatic să scrie nişte analize riguroase care nu prea mai lasă loc de întors. De pildă zilele trecute publică una în care pune nişte lucruri cap la cap şi schiţează planurile de reformă a sănătăţii după Nicolăescu şi consecinţele lor. Detaliile le puteţi citi aici, nu le mai reiau. Concluzia e că se prefigurează un sistem de stat etanş, finanţat printr-o taxă colectată de stat, în care serviciile din pachetul de bază vor fi stabilite de stat şi vor fi prestate exclusiv de spitalele de stat. Clar, nu? Control administrativ, nu prin costuri, achiziţii cum n-am mai văzut şi nici n-o să vedem, eficienţă managerială după puterile puternicilor, criterii după imaginaţia aceloraşi. Rezultatele n-o să le aflăm decît pe pielea noastră, că doar nu credeţi c-or să se încurce ăia în raportări oneste, într-o ţară în care activitatea asta era oricum în suferinţă. Sănătate să ne dea Dumnezeu! Deşi dacă sănătatea asta ar veni cu ceva ţinere de minte parcă n-ar strica. Nu-i aşa că am uitat că de la un sistem de stat am plecat şi că era o mizerie?
Marga. În fiecare noapte lui Andrei Marga i se arată un pitic. Piticul are o înfăţişare severă, de dascăl de şcoală ardeleană. Îl priveşte îndelung şi tăcut drept în ochi, după care îi spune: "Eşti mai prost ca Pleşu. Toată lumea ştie că eşti mai prost ca Pleşu.". Ar fi bine dacă ar zîmbi piticul, dacă ar sugera cumva că e pe jumătate o glumă sau o ironie. Sau măcar să se enerveze, ca să zici că vorbeşte la necaz. Dar nu, piticul e auster ca un episcop unit şi geometrizant ca un filolog latinist. După ce-i mai aruncă o privire reprobatoare piticul pleacă, pentru că mai are cîţiva de vizitat.
Antipatic, piticul, nimic de zis, dar nici n-ai ce-i face, pentru că e piticul lor. Ce se vede e că oamenii ăştia se scoală dimineaţa cu nervii la pamînt, consecinţă a unui metabolism oniric carent. Adică visează urît. Partea proastă e că domnul Andrei Marga e şef la ICR. E păcat, pentru că n-avem multe instituţii care funcţionează şi mare nevoie am avea de aşa ceva.
În atenţia primului ministru: măiastră fandare, retragerea personală de la Salonul de la Paris. Dar nu ţine, ştiţi bine că Marga e problema şi că Marga n-a crescut la ICR ca măru-n pom. Nu ţine nici că l-a pus parlamentul. Ştim bine cine l-a pus acolo şi ştim bine şi de ce.
N-am cum să fac o ierarhie. Poate că-i mai bine aşa, altfel m-aş simţi obligat să trag semnale de alarmă şi cine ştie ce-ar mai ieşi. Drept să spun mie cel mai tare îmi place faza cu piticul.
.j
ps.Am o surpriză, am pus de-un sondaj. L-aţi observat? E în colţul din dreapta sus. Precum un dictator sudamerican sau african bătrîn şi înţelept fac paşi mici înspre democratizarea blogului. Dacă apuc, într-o zi vă las să şi comentaţi!
