Introducerea e făcută de un document destul de tehnic al universității din Craiova care conține o binevenită taxonomie a semnalelor de alarmare folosite în protecția civilă (nu sînt multe: alarma aeriană, alarma chimică și alarma pentru dezastre naturale), urmat de un filmuleț de pe youtube pe care nu mă pot abține să nu-l includ aici. Citiți cu atenție titlul de pe banda de sus, e absolut adorabil:
După asimilarea temeinică a acestei baze teoretice, destul de sumare de altfel, am putut să mă adîncesc în subiectul propriu-zis. Pe prima pagină de rezultate ne așteptăm, nu-i așa, să găsim temele majore, subiectele acute, chestiile care ne ard la lingurică și în temeiul cărora se trag principalele semnale de alarmă.
Ei bine primul și cel mai important semnal de alarmă sună așa: „prea multe eleve ajung însărcinate”. Pesemne că inițiatorii s-au gîndit că vreo două sau trei mai frumoase și mai proaste mai mergea, dar că ce-i mult strică. Fenomenul e pus pe seama „lipsei educatiei sexuale”, mai exact contraceptive, a elevelor. Eu m-aș gîndi în primul rînd la lipsurile masculilor care fac sex cu eleve, și nu în materie de educație sexuală, ci de educație pur și simplu. O altă întrebare pe care mi-am pus-o a fost că dacă la eleve e un excedent, cum stăm cu femeile mature? Nu cumva acolo e un deficit? Mă rog, cu sarcina propriu-zisă presupun că se descurcă. Dar pînă la sarcină, ne-am asigurat că se face destul de mult și destul de bine? Aici aș vrea niște cifre. Dacă de pildă se observă o creștere globală la toate grupele de vîrstă și atunci ne îngrijorăm degeaba cu elevele?
Următorul semnal de alarmă se trage, oarecum previzibil, pe seama situației democrației din România. Subiectul e foarte sensibil. Mie mi se pare că din punctul ăsta de vedere democrația noastră seamănă cu greva cheferistă din '33. Vasile Roaită s-a dus să tragă semnalul de alarmă, au tras și ăilalți din ce aveau și bietul Vasile a murit agățat de sirenă. Rezultatul e un vuiet asurzitor și continuu despre care fiecare crede că înseamnă altceva. Oarecum paradoxal toți sînt de acord că, în ciuda disconfortului, e bine să stăm o vreme așa, cu sirena trasă.
De aici încolo urgențele reintră, ca să zic aşa, în normal. Așa cum mă așteptam, trag semnale de alarmă în primul rînd organizțiile de profil: cele mari și binecunoscute, ca Greenpeace sau ActiveWatch. Dar și mai mici, cum ar fi Consiliul IMM, APNOR sau CSCI.
Și NASA. M-a surprins puțin să găsesc NASA printre ele. Pe vremuri NASA trăgea semnale de alarmă doar cînd se mai slăbea cîte o piuliță la cîte o rachetă și se amîna lansarea. Azi văd că și-a găsit o nișă pe partea asta cu alarmele. Probabil că e austeritatea. Cei de la Washington, alarmați de situația bugetului și sătui de rachete costisitoare de pe urma cărora s-au ales doar cu niște poze de pe lună, le-or fi zis să mai pună mîna să facă și ei ceva mai ieftin și mai util. Așa au ajuns să se uite în sus, să nu ne cadă ceva în cap. Și cînd văd ceva, pac, trag un semnal de alarmă. Și la noi sînt mulți dintr-ăștia dar lucrează independent, nu sînt așa de bine organizați.
Să zicem că ăștia au fost profesioniștii. La amatori se trag semnale de alarmă atît individual cît și în grup. Trag semnale de alarmă UE, ONU, UNICEF, CE, guvernele, ministerele, prefecturile, ONG-uri și grupuri de ONG-uri, asociațiile medicale altele decît cele de urgență, care intră la profesioniști, Curtea Constituțională, asociațiile de părinți și de crescători de ce-or crește ei acolo, muzeul județean din Tg.Jiu, experții britanici, Dan Mureșan de la CNIPMMR, Jeffrey E. Young si Janet S. Klosko, doi psihologi de renume, Wayne Rooney, Gabriel Cotabita, inspectoratele școlare, Liga Romane de Sanatate Mintala și Institul Național de Sănătate, arheologii și Sorin Cârțu, Dan Petrescu și scriitorii, Daniel Funeriu, Philippe Ewen şi Bernard Debré, doi profesori de medicină francezi, Uioreanu și deputatul liberal Calin Potor, Dragoș Grigore și Oana Cuzino, ultima de pe pagina 12, dincolo de care n-am trecut. Oana Cuzino trage un semnal de alarmă în ce privește dietele, o temă faină, păcat că n-am timp.
Pe domenii mă așteptam să se detașeze încălzirea globală. În schimb se detașează fotbalul. Trag semnale de alarmă cluburile, federația, suporterii, proprietarii de cluburi, antrenorii, jucătorii, arbitrii. La cîte semnale de alarmă se trag în fotbal ori lucrurile merg foarte rău, ori lucrurile or să meargă foarte bine dintr-o clipă într-alta.
După fotbal și încălzirea globală se remarcă sănătatea, educația și cultura. Ăstea sînt domenii care au consacrat starea de criza, din asta trăiesc ele. Nu e vorba de Nicolăescu, mă gîndesc numai la salvările care trec noaptea pe stradă și trag un semnal de alarmă chiar cînd trec pe sub geamul meu. Poate de-aia mă scol eu dimineața supărat pe ministru. Dar ăstea n-or să se termine niciodată. La fel și cultura. Criza e starea naturală a culturii. Cînd vom observa că lucrurile s-au liniștit, atunci să tragem un semnal de alarmă. Din păcate liniștea e odihnitoare și de la liniște nu se alarmează pe nimeni.
Un subiect interesant, de primă pagină de rezultate, sînt semnalele de alarmă din viața erotică. Ideea m-a lăsat visător: dacă de fapt toate cele 1640000 de semnale de alarmă sînt erotice?
M-am uitat și peste anunțurile sponsorizate. În general sînt firme care vînd sisteme de alarmare. Posibilul public e format, presupun, din oameni insensibili, fără simțul urgenței, sau din prietenii acestora, care îi văd cum stau așa singuri și nu se alarmează din nimic. Această zonă comercială are rolul ei și mi se pare pe nedrept ignorată. O sumedenie de inși ajung în mod nejustificat în partea publică de rezultate. Recomand cu căldură tuturor celor care se pregătesc fie să devină subiect de alarmă în media fie să tragă un semnal de alarmă pe acolo, să reflecteze de două ori dacă nu e mai convenabil să-și cumpere o alarmă de-asta din comerț și să și-o tragă singuri acasă.
N-am avut răbdare să trec de pagina 12. Din cauza asta mi-am făcut o socoteală și mi-am pus următoarea întrebare: dacă măcar 1% din toate semnalele de alarmă găsite de Google mă privesc? Dacă sînt 16000 de semnale de alarmă pe care eu nici măcar n-am cînd să le citesc? Dar ceea ce m-a îngrozit a fost socoteala inversă. Semeni de-ai mei trăiesc absorbind cîte 100 de semnale de alarmă zilnic. Ce-o fi în mintea lor? M-a apucat depresia. Cum ședeam eu așa deprimat și așteptam să-mi treacă, mi-a atras atenția Doamna Christine Lagarde, știți, de la FMI, care trage un semnal de alarmă la pagina 6, un altul la pagina 7 și un al al treilea la pagina 11. Și m-am hotărît să-i scriu, ceea ce am și făcut imediat.
Stimată Doamnă Christine Lagarde,
De cînd v-am văzut am remarcat că sînteți o persoană très comme il faut și mi-ați stîrnit o simpatie profundă și durabilă. Ba chiar aș îndrăzni să spun că m-am îndrăgostit puțin de Dumneavoastră. M-am bucurat sincer cînd ați ajuns Șefă la FMI. Sigur, dacă era după sufletul meu mi-ar fi plăcut mai mult să vă găsiți ceva prin Râșnov, poate chiar la fabrica de scule din localitate. La desfacere sau la contabilitate, că e în biroul alăturat. Am fi putut să ne întîlnim din cînd în cînd, să mai schimbăm o vorbă și, cine știe, cu timpul poate constatam că ne face plăcere și ieșeam undeva împreună, după orele de program.
Știu că acolo la FMI o bună parte din treaba Dumneavoastră constă în a trage semnale de alarmă. Probabil că aveți un program pe calculator pentru chestia asta, deși eu sînt de modă veche și îmi place să-mi imaginez că aveți un buton sau poate chiar un mîner.
Din peste un milion și jumătate de semnale de alarmă mi se pare normal ca o parte să vină de la FMI. Mai ales că în situația mea de îndrăgostit nu pot să nu sper în secret că poate unul este pentru mine. În fond, așa cum am arătat mai sus, foarte multe lucruri sînt asociate astăzi cu semiotica de cuplu.
Așadar sînt convins că nu e mult 5-6 semnale de alarmă și n-am nici cea mai mică îndoială asupra sobrietății Dumneavoastră în utilizarea acestora. Vedeți, noi sîntem o țară alcătuită din multe organizații - un fel de femeiuri - mici și mijlocii, fiecare cu șefii ei mici și mijlocii. Plus particularii care lucrează pe cont propriu. Toți ăștia au mari probleme în a-și găsi o ocupație. Şi atunci, pentru că a ajuns așa de la îndemînă, trag semnale de alarmă. Sună alarmele la noi în țară, stimată Doamnă, de-ți țiuie urechile. Nu știu cum pot restul să doarmă. Eu am avantajul că sînt surd de urechea dreaptă și dacă mă culc pe stînga n-aud nici artileria de pe un crucișător.
Uitați la ce m-am gîndit. Dacă ați putea Dumneavoastră, într-o zi cînd v-o veni bine, să faceți așa, o declarație de presă, ceva de genul: azi ar fi trebuit să trag un semnal de alarmă dar m-am abținut. Eu zic că ar conta enorm.
Cu stimă,
Costin Oproiu
ps.Dacă vreți puteți să-mi răspundeți pe privat, prietenii îmi spun j mic.
.j
