Potrivit Hotnews declaraţia de mai sus aparţine domnului profesor Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român. E de bine, îţi spui. Ce poate fi mai frumos decât o cultură ale cărei destine sunt conduse de personalităţi prestigioase. Şi ce instituţie ar fi mai potrivită acestui scop, dacă nu ICR. Cum să nu-ţi salte inima-n piept de bucurie când afli de intenţia de a "debirocratiza şi defeudaliza ICR, încât orice cetăţean român să se poată adresa cu încredere instituţiei spre a-şi realiza proiecte culturale competitive", intenţie enunţată în noua Strategie publicată acu o vreme pe situl intituţiei.
Pe de altă parte nu poţi să nu remarci că referinţele la abilităţile de management cultural, cu care ai putea asocia ocupaţia de director, sunt destul de rare şi destul de evazive în toate luările de poziţie ale noii conduceri. De fapt lipsesc cu desăvârşire, şi asta dintr-un motiv simplu: documentul de referinţă, Strategia, pare a sugera că noua direcţie a institutului va fi producţia de valori şi nu gestiunea valorilor existente pe piaţă. Textual: "'iniţierea, organizarea şi dezvoltarea capacităţii asociative….', cum se spune în documentele institutului, nu sunt suficiente. În fapt, ICR ar trebui să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori.". Prin urmare nu se vorbeşte de management cultural pentru că în noua orientare pur şi simplu nu mai e nevoie de acest articol.
Perspectiva pare a fi scăpat cu desăvârşire tuturor comentatorilor, împreună cu toate avantajele ei. De pildă, vrei şi tu ca orice bun român să produci o valoare perenă şi n-ai unde? Ei bine, de-acuma ai: la ICR. Dar poate mai important e că am scăpat de iritanta problemă a managementului. În definitiv ce mai era şi managementul ăsta, altceva decât o pacoste costisitoare? Aici bate, cred, Strategia când spune că "trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective". Păi numai telefoanele cât costau.
Să examinăm totuşi alchimia prin care cetăţeanul de rând ajunge personalitate culturală profilată şi prestigioasă, angajată la ICR cu leafă de director, ca să producă valori. Strategia pomeneşte vag de faptul că "În lumea culturii, legitimitatea o oferă opera. Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tinereţea implică trufie, dar competenţa şi meritul sunt altceva." Nu ne dumireşte cum un cetăţean român cu proiect cultural îşi va demonstra competenţa şi meritul, sau legitimitatea proiectului. Şi nici dacă asta se întâmplă, mai curând nedemocratic, înainte sau, mai curând neproductiv, după. Dar domnul Marga nu e omul care să lase chestiunea nerezolvată şi ne lămureşte chiar în citatul cu care am început: "Cooperam cu autoritatile locale in desemnarea directorilor de filiale. Vor fi organizate concursuri, potrivit prevederilor".
Şi uite aşa ne-am bătut capul ca tâmpiţii despre cine şi cum stabileşte legătura dintre operă, competenţă, merit, legitimitate şi eventuala aptitudine de a produce valori. Când de fapt soluţia era la îndemână: concursuri în cooperare cu autorităţile locale. Potrivit prevederilor.
